Să nu pui niciodată lămâie în ceaiul fierbinte! Ce ți se poate întâmpla

Publicat: 14 ian. 2020, 11:41 Autor: Andreea Voicu Life

Mai mulți experți au vorbit despre beneficiile pe care ni le oferă lămâia. Dar de ce nu trebuie pusă în ceaiul fierbinte?

Lămâia este, cu adevărat, magică pentru organism. Este bună pentru sistemul imunitar și sănătate. Lămâia are aproape 15 calorii, 0.24 de grame de proteine și 5.27 de carbohidrați. De asemenea, lămâia mai are 0.29 grame de fibre și 1.56 grame de zahăr.

Nu doar că are vitamina C, dar lămâia nu trebuie băută cu ceaiul fierbinte sau alte băuturi fierbinți. De ce? Răspunsul este unul simplu: își pierde efectul antioxidant.

“Cum să beneficiem de toate avantajele vitaminei C? Ferind-o de căldură! Am avut zilele astea privilegiul să stau de vorbă cu un farmacist de excepție. Și am profitat, punând întrebări despre o mulțime de substanțe și nutrienți, cu dorința de a găsi noutăți și remedii eficiente pentru sănătate. În cursul după-amiezii, cu ocazia ceaiului de la ora 5, am primit o avertizare neașteptată legată de banala felie de lămâie pe care voiam să o pun în ceașcă: “Atenție, mi-a spus domnul farmacist, la peste 60 grade acidul ascorbic se transformă în ascorbați și își pierde efectul benefic antioxidant.”

Fir-ar să fie, mi-am zis în gândul meu, păi 60 grade înseamnă doar încălzit, nici măcar fiert! Păi asta înseamnă “ADIO” vitamina C din toate fructele și legumele gătite. Va trebui să învățăm să le consumăm crude, să le ronțăim precum iepurașii. Și abia acum, când mi s-a confirmat cât e de sensibilă, văd necesitatea suplimentelelor cu vitamina C, de măcar 0,5g/zi, mai ales în perioadele în care avem nevoie de o imunitate crescută.

Iar veștile proaste nu se opresc aici. “Aceeași greșeală se face și cu mierea”, a continuat domnul farmacist, “încălzirea nu numai că distruge substanțele active, dar poate genera inclusiv compuși toxici”. Așa că ne place sau nu, trebuie să ținem seama de farmacologie dacă vrem să avem beneficii din nutriție. Și da, se confirmă faptul că nu toate produsele din alimentația noastră trebuie gătite/ preparate termic. Concluzia e clară și fără drept de apel: Natura ne-a făcut omnivori ca să putem mânca din toate, și animale și vegetale și crude și gătite. Asta înseamnă să mănânci sănătos!”, a scris medicul Mihaela Bilic, pe Facebook.

Publicat: 14 ian. 2020, 11:41 Autor: Andreea Voicu Life
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×